Se afișează postările cu eticheta fenomen. Afișați toate postările

marți, 18 februarie 2014

Intimitate

0
14:38
intimitate

 Totdeauna creez începuturi ca să nu ştiu cum să le contruiesc finalul - indecizie între euforie şi depresie.

 Multe lucruri noi niciodată nu o să le înţelegem – unicul adevăr e simţirea noastră. Fac toate prostiile doar ca să pot striga disperat: salvează-mă! Dar vai, înafară de tine şi abisul tău nu te-aude nimeni. Iar când abisul te sufocă şi te îneacă, termini teatrul dramatic în care te complaci şi fugi să faci o baie. Iar eu am ferestre mari, şi în cada mea – cerul se răstoarnă.

 Eu nu am explicaţii raţionale pentru acţiunile care le fac. Mai degrabă, dispun de un mecanism ce funcţionează în subconştient şi exercitările ies perfecte. Găsesc acest fenomen foarte paradoxal din diferite perspective. Deci când sunt tristă, lucrurile reflectă un adevăr universal finit pentru mine. Când sunt fericită, am mereu îndoieli faţă de tot ce am trăit şi scris. Şi când reîntorc pagina la tristeţe afirm imediat: ce frumuseţe, câtă dreptate!

 Tristeţea e intimitatea mea. Aici, cuvintele mele au putere. Citește mai mult →

vineri, 7 februarie 2014

Deformaţie

0
11:26
deformație

 Noi ducem lupta veacului în care trăim. Inconştient, sau intuitiv, suntem cei care contribuim la extinderea unui fenomen sau altul prin simplul fapt că el deja există. Suntem într-un veac al decadenţei, şi sub numele de reînoirea valorilor, lumea nu mai are acel sens de odinioară, în care ideea de progres material sau evoluţie spirituală erau acele motoare care împingeau lucrurile înainte ca să ajungem la un apogeu al cunoaşterii, dovedindu-se a fi o cale fără ieşire sau restartarea unui nou început. Şi dacă ar exista o reinventare, aceasta va fi produsă de la sine, nicidecum de vreo conştientizare a maselor despre naşterea unei noi raţiuni.

 Nu mai ştiu dacă suntem or existentialişti, or groparii acestei lumi în prag de destrămare.

 Da, poate sună apocaliptic, dar nu mai văd să sune tare de undeva din trâmbiţe idei similare ca esenţă, dar diverse ca şi conţinut ca acelea care au perindat cu entuziasm aceste secole şi au menţinut viu dorinţa ardentă a omului să afle odată şi odată un răspuns la tot ce se întâmplă.

 Acum nu facem decât să descriem şi să trăim stări confuze, incoerente, care strigă cu patetism aducerea de lumină sau de salvare şi să susţinem tot acest haos din care nu se mai înţelege nimic. Nu văd naşterea unor idei revitalizante decât un amestec de valori create artificial de condiţiile impuse de planul economic. Până şi cărţile apărute vin ca răspuns la necesităţile primare ale omului modern şi nimic care i-ar putea aduce ceva rezolvare sau vederi din planul de dincolo - din metafizică. Totul se repetă : şi istoria, şi situaţiile, şi cărţile, şi idealurile. Atunci, cum se face că valorile se schimbă? Or viziunea omului modern refuză să mai creadă în valori din plinul pe care i-l acoperă celelalte bunuri - "valori" impuse de către cineva?

 Interesant, cică tot acest haos e pus bine la cale. Deci, noi suntem chiar nişte rătăciți care n-au voinţă, pentru că refuz să cred în ideea de imposibilitate a manifestării noastre, ori cel (cei) care fac acest joc, sunt nişte nebuni - retarzi, care-şi duc menirea întru a vedea la propriu un sfârşit al acestei lumi realizat chiar de ei înşişi.

 Ce zice Providenţa?

 Eu cred că Dumnezeu e un sadist, că-i place să-şi vadă chipurile muritoare şi jalnice orbecăind pe pământ. Citește mai mult →