Se afișează postările cu eticheta experienţă. Afișați toate postările

vineri, 24 ianuarie 2014

Abandon

0
13:15
abandon

E când te lepezi de tot şi te laşi în exilul muzicii interioare.

Şi atunci te simţi mai singur şi mai însingurat de toate cele trecute şi trăite în lamentările sufletului şi fluctuaţiile interiorului. Şi atunci, freneziile trupului devin glasul melodiei ce instinctul ţi-l cântă şi nu eşti decât râul ce curge prin venele tale.

Tu iubeşti să respiri depănarea lentă a momentelor ce ţi le descriu amintirile reci, pentru că le vezi deja departe de tine şi nu-ţi mai e frică să stai în faţa lor. Inveţi să înoţi în băltoaca lacrimilor tale ca mai apoi să te reverşi ca o mare în largul ocean. Eşti plină de tine şi calci cu încredere teren străin, pentru că glasul dinlăuntrul tău îţi dictează paşii şi te simţi în siguranţă, protejată de zidurile grele ce le construiesc regretele şi n-ai vrea să te mai întorci înapoi la ei. Ci doar să curgi în senzualitate inocentă, să te desprinzi de crengile de unde ai cules fructele interzise ca să sădeşti tei cu flori albe … şi prin tine să curgă parfumul efervescenţei lor. Să creşti în rădăcinile puternice a pământurilor fertile din care se nasc zeii şi să te ştii a tuturor făcătoare. Să apari ca forma ce o poate lua adevărul şi dragostea pentru a te descompune până la paroxism de intensitatea lor, că-ţi place să pluteşti în esenţa lor, legată de toate, dar şi eliberată de umbrele lor. Tu voieşti a fi puternică, că din ţărâni divine ţi-ai creat existenţa şi eşti slabă şi neputincioasă după ce bei elixirul extatic al dragostei. Aici tu mănânci mărul lui Adam. Si vrei să mergi înainte şi înainte, să te tratezi în vocile corurilor de îngeri. Angelică, te îndrepţi spre porţile incomensurabile ale cerurilor ca să-ţi ascunzi urmele şi să rămâi uitată…

Dar te întorci, în nebunia vânturilor, stoarsă şi albă ca lumina în apus, pentru că El îşi lasă sceptrul întru a fi puntea dintre tine şi viaţă. Citește mai mult →