Se afișează postările cu eticheta ascensiune. Afișați toate postările

luni, 31 martie 2014

Idealism

3
10:30
idealism

 Dragostea e o viziune; o poezie vizuală.

 Mă excită gradaţiile : ascensiune, ascensiune, ascensiune şi bah! cădere în gol. Şi te ridici, şi o iai de la capăt, pentru că traiectoriile liniare mă obosesc. Asta înseamnă să trăieşti un orgasm continuu de fiecare dată. Viaţa ca o stare îmi exaltă simţurile – are nemărginite forme pure, te pune în faţă cu tine şi cu existenţa însăşi, în timp ce ideile declanşează războaie. Nu că războaiele nu mi-ar plăcea, dar finalurile lor sunt mereu previzibile ca urmare a scopurilor puse iniţial şi analizate strategic. Pe mine m-ar fascina un război pornit de la alt război, care ar genera alte războaie – de umbre, expresii, revelaţii, de linişti – dar aşa câteva milioane de trupuri nu mă atinge. Pentru că moartea e doar un punct, o premiză la trecut. Astfel, pofta de viaţă se naşte ca nuferii pe mlaştini. Ca şi dragostea.

 Nu ştiu pentru ce ne iubesc oamenii; eu nu ştiu pentru ce şi de ce îi iubesc - dar visez la eroism în ochii lor. Iar dacă dragostea cere eroism, atunci ne întoarcem la război şi luăm cu asalt vulcanii.

 Trăiesc în decadenţa unui zeu trezit din reverie în amurg ca să se hrănească cu resturile aruncate de făuritorii focului etern, că am nevoie de sevă, ca să pot supravieţui din nou unei prăbuşiri. Eu am înţeles că nu joc după reguli, şi dacă o să fac cum simt - o să fiu eu. Iar prăbuşirea e parte din actul suprem; iar resturile sunt parte din actul efemer al celor care au crezut naiv că lumea doar din întreguri poate fi cuprinsă. De fapt, mă hrănesc doar cu respectul faţă de conştiinţa mea.

 În aşa momente, ca şi în fericirile cele mai mari, aş vrea să mă sinucid - ca să dispară toate aceste apogeuri ale simţirii, care mă seacă.

 Da, asta e o declaraţie de dragoste atemporală.

 Dar pe lângă toate adevărurile care mi le-ai zis tu, idealismul meu pare cârpă de şters ferestrele. Citește mai mult →

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Confuzie

0
11:47
confuzie

Nu ştiu dacă există ceva dincolo de realiatea vizuală, dar ştiu că … ceea ce avem noi, nu conştientizăm cât valorează.

Nu pot să cred că avem doar o lume, pentru unii atât de mizerabilă şi absurdă.

Pentru mine, o lume e un tot, iar un tot îl reprezintă bătrânica cu faţă blajină pe care o văd în fiecare dimineaţă, copiii inocenţi din curte, clădirea din faţa ferestrei de la bucătărie, copacul de lângă clasa de franceză, frunzele …

Nu înţeleg de ce căutăm o posibilă fericire oriunde înafară de acestea ?

Ah, dacă am privi mai profund lucrurile, am zâmbi minunat la fiecare acest fenomen şi am fi fericiţi când suntem utili, într-un fel , celor care sunt … mai nefericiţi decât noi.

Prin toate acestea, viaţa noastră capătă sens. Nu poţi să ştii dacă te limitezi.

Lucrurile care ne înconjoară reprezintă ascensiunea sau degradarea noastră … Citește mai mult →