Păpădie | Blogul Măiestriței

joi, 16 ianuarie 2014

Păpădie

0
13:01
ăăpădie

Vreau să schimb vieţi, să revoluţionez suflete, să înarmez spirite … Vreau să trăiesc atâtea vieţi până când o să fiu sleită de forţe şi nu de suflet ca să mai dăruiesc şi să nu-mi doresc decât să mor într-un colţ de Elveţie, liniştită şi împlinită … Abia acum mi-am înţeles cu adevărat firea. Sunt o revoluţionistă fără frunze.

Simt că stau într-un ochi mare, în care se află mii de peşti de un albastru regal. Şi alţii verzi. Puţini cafenii. Acolo sunt şi copaci. Şi frunze. Dar frunze fără copaci. Şi altceva nu mai văd nimic. Mi-aş dori să-l pot picta într-o zi.

Al cui e ochiul ? În al cui ochi îmi respir aerul înecat în apă aurie ?

Pe crengile sterpe ale copacilor stau mere galbene, măşcate şi cu puncte negre. Frunzele roşii sunt copii solzilor de peşte şi aleargă să iasă, dar ochiul, da, el, ochiul ne ţine captive. Să ne iubească oare atât de mult stăpânul ? Să mă iubească atât de mult Ochiul ?

Unde eşti, Păpădie şi lanuri de grâu ?
mare

Însemnări Interioare

"Bucuria pe care mi-o dau gândurile mele este bucuria pe care mi-o dă viața, pe care mi-o dă ciudata mea viață. Este aceasta bucuria de a trăi?"
(Ludwig Wittgenstein)

0 comentarii: