Metamorfoza Vagului

Mă răneşte peste măsură confruntarea realităţii cu visele şi utopiile pe care le creem. Pare atât de incompatibilă alăturarea acestora şi existenţa lor pe acelaşi teren, cum nu pot încă să percep întrunirea frumosului şi a urâtului ca valori fundamentale.

Urăsc deziluziile, pentru că anume ele îmi alcătuiesc viaţa. Mă miră în fiecare zi cinismul care îi înconjoară pe oamenii “admirabili” şi întâlnesc aceasta de fiecare dată cu naivitate, în speranţa că şirul acelor mizerabili se sfârşeşte odată cu finisarea cazului.

Fir-ar dracului de ipocriţi !

Să fi avut un sceptru, îi înghiţea pământul exact în momentul când i-a “apărut” pe toţi nemernicii. Cum se face că toate puterile sublime sunt înghiţite de nişte mediocri ? Dacă ar fi într-adevăr că nu mi-ar păsa de Iadul lor, atunci ce să fac când îmi inundă Raiul ? Aici e problema .